
Diabetul de tip 1 este diferit de omologul său mai comun, diabetul de tip 2.
În pofida faptului că simptomatologia majoră este similară diabetului de tip 1 şi 2, este bine de cunoscut simptomatologia specifică a diabetului de tip 1, precum şi simptomatologia generală a diabetului.
Cele patru semne ale simptomatologiei diabetului de tip 1
Unele dintre cele mai evidente şi cele mai comune caracteristici ale simptomatologiei diabetului de tip 1 sunt:
- Sete excesivă
- Cantităţi neobişnuit de ridicate de urină
- Persistenţa senzaţiei de oboseală
- Pierderea masei musculare şi pierderea inexplicabilă în greutate
Alte semne care pot acompania simptomatologia descrisă mai sus sunt:
- Prurit în jurul organelor genitale
- Înceţoşarea vederii (cauzată de uscăciunea ochilor)
- Crampe subite
- Infecţii ale pielii
Simptomatologia diabetului în cazuri urgente
Se recomandă consultarea de urgenţă a medicului, în cazul în care simptomatologia diabetului este acompaniată de oricare dintre următoarele:
- Pierderea semnificativă a poftei de mâncare
- Ameţeli şi vomitat
- Temperatură
- Dureri stomacale
- Un odor fructos şi chimic al respiraţiei (similar, în cele mai numeroase situaţii, cu dropsurile cu aromă de pară sau cu mirosul lacului de unghii)
Simptomatologia descrisă mai sus poate constitui un semn al cetoacidozei diabetice (DKA), o stare periculoasă care poate periclita viaţa dacă nu se administrează tratament medicamentos imediat.
Aproximativ una din patru persoane diagnosticate cu diabet de tip 1 suferă de cetoacidoză la momentul diagnosticării. Recunoaşterea celor patru elemente ale simptomatologiei diabetului de tip 1 poate contribui la stabilirea diagnosticului înainte de instalarea cetoacidozei.
Cât timp durează să dezvolţi simptomatologia diabetului de tip 1?
La copii şi adulţii tineri simptomatologia diabetului de tip 1 tinde să se dezvolte rapid în decurs de câteva săptămâni sau zile.
Diabetul de tip 1 reprezintă o condiţie periculoasă dacă rămâne netratat pe o perioadă prea îndelungată. Este prioritată, prin urmare, obţinerea unui diagnostic de la medicul curant, în cazul în care copilul dumneavoastră prezintă simptomatologia diabetului de tip 1.
Diabetul de tip 1 se poate dezvolta la orice vârstă. Adulţii pot dezvolta o anumită formă specifică de diabet de tip 1 denumită LADA (diabetul autoimun latent al adultului).
LADA tinde să se dezvolte mai lent decât diabetul de tip 1 la copii şi adulţii tineri, iar persoanele care suferă de LADA pot fi uneori diagnosticate eronat cu diabet de tip 2.
Poate un glucometru să contribuie la stabilirea diagnosticului de diabet de tip 1?
Un glucometru poate fi util în a indica dacă tu sau un membru al familiei suferiţi de diabet.
Nu este esenţial să deţineţi un glucometru, însă acesta poate fi considerat util într-o familie cu istoric de diabet de tip 1 sau condiţii autoimune.
Un rezultat al măsurării glucozei din sânge, în cadrul unui test efectuat la două ore după masă, ce indică un nivel de 140 mg/dl ar putea indica prezenţa diabetului.
Dacă sunt înregistrate niveluri crescute la 2 ore după mese consecutive, este necesar să contactaţi medicul curant pentru a vă diagnostica.
Este foarte important să nu utilizaţi dispozitive folosite de alte persoane pentru prelevarea sângelui din deget pentru a preveni riscul contactării de boli transmise pe cale sanguină.
Înţelegerea diabetului
De regulă, un diagnostic de diabet de tip 1 reprezintă un mare şoc şi mulţi dintre noi ne întrebăm cum o să ne descurcăm cu boala.
Diabetul poate fi o luptă, pe care fiecare o purtăm în modalitatea şi ritmul nostru.
Unii dintre noi se pot adapta rapid, însă pentru mulţi dintre noi poate dura ani de zile pentru a ne obişnui cu această parte importantă a vieţii noastre.
A suferi de diabet
Una dintre întrebările care ne lovesc în preajma momentului diagnosticării este care va fi efectul diabetului asupra vieţii cotidiene? Ne va împiedica să luăm parte la activităţi? Ne va afecta cariera prezentă şi viitoare? Vom avea diabet pentru tot restul vieţii?
Adaptarea la injecţiile şi testele sanguine
Unii dintre noi se adaptează injecţiilor şi testelor sanguine mai bine decât alţii. În pofida faptului că acestea sunt dureroase pentru toţi.
Indicaţii pentru testarea sanguină
Testarea nivelului de glucoză din sânge constituie principala modalitate prin care pot fi identificate nivelurile de glucoză din sânge.
Indicaţii pentru injecţii
Numeroase persoane se tem de ace. Cu toate acestea, injectarea insulinei nu este aşa de dureroasă pe cât s-ar crede.
Menţinerea diabetului sun control
Menţinerea sub control a diabetului necesită dedicaţie şi implicare. Dozele de insulină trebuie să fie atent calculate în funcţie de cantitatea de carbohidraţi ingerată şi trebuie să ne amintim să luăm în calcul alţi factori, inclusiv exerciţiile.
Numeroase persoane care suferă de diabet de tip 1 vor continua să producă o anumită cantitate de insulină proprie. Acest fapt este util, întrucât înseamnă că pancreasul încă este capabil să ne sprijine puţin în controlul nivelurilor zaharurilor.